Urmare a necorelării dintre veniturile asigurate conform prevederilor Legii bugetului de stat pe anul 2019 și cheltuielile mult crescute”.
La întâlnire participă primarii și reprezentanții orașelor Ovidiu, Filiași, Plopeni, Mioveni, Amara, Găești, Scornicești, Chitila, Bălan, Bumbești-Jiu, Pucioasa, alături de președintele executiv AOR Ionel Chiriță.
AOR continuă să solicite următoarele propuneri rezultate din dezbaterile cu membrii asociaţiei, aplicate în următoarea ordine:
1. În procesul de rectificare a bugetului nu se vor putea diminua sumele alocate prin legea bugetului de stat pe 2019 sau prin măsurile utilizate la rectificare, pentru nicio unitate administrativ-teritorială, principiul fiind acordarea unor sume în plus, care să asigure îndeplinirea măsurilor enumerate în continuare.
2. Respingerea diminuării cu 50% din acest disponibil a sumelor alocate la rectificare, către unităţile administrativ-teritoriale, măsură care va introduce aceleaşi consecinţe injuste precum cele ale “excedentului” care ne-a deposedat bugetele locale de nişte sume certe care ni se cuveneau.
3. Alocarea pentru unitățile administrativ-teritoriale cu statut de oraș a unor sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, adăugate la veniturile proprii estimate pentru 2019 şi la sumele corespunzătoare unei cote de 60% din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat pe anul 2019, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, care să asigure un buget minim de funcţionare rezonabil inclusiv pentru susţinerea organizării şi funcţionării instituţiilor şi serviciilor publice (licee, spitale, creşe, servicii de evidenţă informatizată a persoanei, instituţii de asistenţă socială, poliţie locală, parchet şi judecătorie, agenţie de ocupare a forţei de muncă, administraţie financiară şi trezorerie ş.a.) care, în afara locuitorilor oraşului, deservesc şi locuitori ai mai multor comune învecinate, în marea majoritate a cazurilor de 3-4 ori mai mare decât numărul de locuitori ai oraşului. În acest sens, AOR a propus, încă de la negocierile din luna februarie, suma de 1.400 lei/locuitor/an.
PRECIZARE: Această măsură ar îmbunătăţi alocările bugetare pentru mai bine de jumătate dintre oraşe.
4. Alocarea sumelor cu care bugete locale au fost diminuate în lunile ianuarie, februarie şi martie a.c. – corespunzătoare diferenţei dintre nivelul de 60% şi cel de 41,75% – din cotele din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat pe anul 2019.
PRECIZARE: Această măsură permite un plus de 7,6% din alocările directe de 60% din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat pe anul 2019.
Pentru măsurile propuse şi susţinute de AOR va fi nevoie de o sumă mai mare decât suma de 1,5 miliarde lei, propusă de MFP.