Asociația Orașelor din România (AOR) consideră că discuţiile purtate de reprezentanţii comunelor, oraşelor şi municipiilor cu cei ai Ministerului de Finanţe au făcut ca proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2020, pe care Guvernul a anunţat că îşi va asuma răspunderea, să realizeze un nou mecanism de alocare a sumelor pentru bugetele locale, mai bun pentru asigurarea funcționării tuturor unităților administrativ-teritoriale.
Prin urmare, la sumele alocate pentru asigurarea valorii minime de 830 lei/locuitor/an, se adaugă veniturile proprii ale unităților administrativ-teritoriale şi 50% din necesarul fundamentat al drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare, în baza numărului de beneficiari transmis de către unitățile administrativ-teritoriale.
Chiar dacă nu se va reuşi mulţumirea tuturor primarilor, prin proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2020 pus în dezbatere, majoritatea covârşitoare a comunelor, oraşelor şi municipiilor va primi mai mulţi bani decât în anul care se încheie, iar plafoanele pe locuitor/an pentru aşa-zisul buget minim de funcţionare, care vor rezulta în urma aplicării mecanismului de echilibrare prevăzut pentru anul 2020, vor fi mai mari de 1.000 lei/locuitor/an, ceea ce pentru multe oraşe şi municipii, în 2019, a fost doar un deziderat.
Sigur, puteau fi şi alte soluţii mai bune, dar, din păcate, nu toate structurile asociative au pregătit cu atenţia cuvenită mecanismul de alocare a sumelor către bugetele locale, aşa cum a facut-o Asociația Orașelor din România, soluţia cu alocarea cotei de 65% din impozitul pe venit, necorelată cu o echilibrare corespunzătoare privind bugetele tuturor unităţilor administrativ-teritoriale, fiind una nerelevantă, care nu aduce avantaje majorităţii membrilor, pentru niciuna dintre structurile asociative.
Susţinând interesul legitim al tuturor colectivităţilor din oraşele mici şi mijlocii, Asociația Orașelor din România a transmis Guvernului două amendamente care, dacă nu vor avea sorţi de izbandă acum, la asumarea răspunderii pe buget, vor fi susţinute, argumentat, la prima rectificare bugetară din 2020.
99
postarea anterioară
Informare ANSPDCP 05.12.2019
postarea următoare