In perioada 26-28 NOIEMBRIE 2015,
la Phoenicia Grand Hotel Bucuresti 4****,
a avut loc întalnirea Consiliului Director AOR.
“Solicităm implicarea Avocatului Poporului pentru luarea unei poziţii publice vis-a-vis de abuzurile instituţiilor de forţă asupra aleşilor locali fapt care a paralizat activitatea administraţiei publice locale din România;în perioada următoare vom face o sesizare către această instituţie şi solicit public sprijinul dlui Ciorbea” a declarat Nicolae Matei preşedinte al Asociaţiei Oraşelor din România (A.O.R.), primar al oraşului Năvodari în cadrul şedinţei Consiliului Director al A.O.R. La întâlnirea Consiliului Director lărgit au participat peste 70 de primari de la nivelul autorităţilor locale din oraşe din întreaga ţară.
Pe ordinea de zi a şedinţei s-au aflat subiecte de interes pentru oraşele mici şi mijlocii din România precum accesul oraşelor la programele cu finanţare europeană în exerciţiul financiar 2014-2020, estimarea sumelor din cota din impozitul pe venit şi a sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale pentru anul 2016 necesare îndeplinirii competenţelor autorităţilor administraţiei publice locale şi promovarea unei legislaţii bazate pe descentralizare cu aplicarea principiului subsidiarităţii, autonomiei locale şi întăririi capacităţii administrative – corelarea competenţelor autorităţilor administraţiei publice locale cu resurse legislative, instituţionale, financiare şi umane de care acestea dispun în exercitarea atribuţiilor.
Majoritatea membrilor Consiliului Director al A.O.R. şi-au exprimat dezacordul faţă de modul de repartizare al cotelor de echilibru impus de Ministerul Finanţelor Publice pentru anul 2016.
Primarii oraşelor româneşti deplâng salarizarea proastă a funcţionarilor publici din aparatul de specialitate al primarului, precum şi al celor din celelalte servicii şi instituţii publice de interes local acest fapt contribuind la oferirea de servicii necorespunzătoare către cetăţeni. A fost subliniată diferenţa mare de salarizare dintre funcţionarii publici cu aceleaşi atribuţii, angajaţi în administraţia publică locală în raport cu funcţionarii din administraţia centrală.
“Primarii se simt nereprezentaţi în actuala conjuctură socio-politică deşi sunt rezultatul unui exerciţiu democratic în urma alegerilor locale desfăşurate în fiecare localitate, fiind totodată îngrijoraţi faţă de consecinţele neclarităţilor legislative şi măsurile instituţiilor de forţă faţă de deciziile judecătorilor; ne considerăm ameninţaţi şi vânaţi.” a completat preşedintele A.O.R. Nicolae Matei.
La propunerea mai multor primari de oraşe , Consiliul Director al Asociaţiei Oraşelor a adoptat în unanimitatea celor prezenţi o rezoluţie cu privire la independenţa judecătorilor cu referire directă la situaţia judecătorului pus sub cercetare de Inspecţia Judiciară în cazul eliberării fostului primar al sectorului 4. Primarii şi-au exprimat îngrijorarea faţă de mesajul transmis fiecărui judecător care va delibera asupra faptelor aleşilor locali.
La întâlnire au participat Vasile Dâncu viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi al Administraţiei Publice, Gabriel Friptu director general al AM POR, Romulus Duică, director general adjunct AM PNDR, Cătălin Gheran, director general AM POIM, Marin Cojoc, director general adjunct Ministerul Finanţelor Publice Locale, Claudiu Constantin, consilier al Avocatului Poporului şi Dan Marinescu, director în cadrul MDRAP.