O delegație de 10 primari din orașele membre AOR au participat în perioada 19–21 mai 2023 la prima Adunare Generală a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova (CALRRM), desfășurată la Chișinău.
CALRRM include în calitate de membri fondatori Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), Asociația Comunelor din România (ACoR) și Asociația Orașelor din România (AOR), fiind înregistrată juridic la 13 ianuarie 2023, în România, iar prima sesiune ordinară a Adunării Generale s-a desfășurat la Chișinău, pe 20 mai 2023.
La deschiderea oficială a evenimentului, prim-ministrul Republicii Moldova, dl Dorin Recean, a subliniat necesitatea colaborării dintre autoritățile locale de pe cele două maluri ale Prutului în perspectiva aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Președintele Asociației Orașelor din România, dl Adrian Teban, primar al orașului Cugir din județul Alba, apreciază că acest pas este unul mic, însă această întâlnire va reprezenta un pas mult mai mare în viitor. ”Este important să avem legislație adaptată la nevoile cetățenilor care să răspundă standardelor UE, întrucât primarii reprezintă mici motoare care pot aduce un plus de prosperitate pentru colectivitățile pe care le conduc”, a mai susținut Președintele AOR.
Prezentă la deschidere, dna Tatiana Bădan, Președinte al CALM, a pus accentul în intervenția Domniei Sale pe sprijinul pe care Asociația Comunelor și Asociația Orașelor l-au acordat în mod constant în ultimii 10 ani primarilor din Republica Moldova.
Asociația Orașelor din România a susținut în mod constant autoritățile locale din Republica Moldova prin organizarea de vizite de studiu în România, dar și în alte țări ale UE pentru primarii din Republica Moldova, precum și a unor ateliere de lucru tematice privind accesarea fondurilor europene. Din partea Asociației Orașelor a fost desemnat dl Gheorghe Baciu, primar oraș Slănic Moldova, drept Copreședinte al CALRRM, alături de dl Valentin Ivan, primarul comunei Sadu din partea Asociației Comunelor. Președinția CALRRM este asigurată pentru primul an de către Congresul Autorităților Locale din Moldova prin dna primar Tatiana Bădan.
Au participat din partea AOR:
- Daniel Gheorghe Nicolaș, Primvicepreședinte AOR, primar al orașului Odobești;
- Jozsef Mik, Secretar general AOR, primar al orașului Borsec;
- Mircea Corbu, primar Bușteni;
- Daneluș Costea, primar Slănic Prahova;
- Eduard Cazacu, primar Murgeni;
- Gheorghe Baciu, primar Slănic Moldova;
- Vasile Cărare, primar Milișăuți;
- Decebal Isachi, primar Dolhasca;
- Romeo Nicoară, director general AOR;
- Alexandru Petrovici, director executiv AOR.
Deschiderea Adunării CALRRM poate fi vizionată online, aici.