În atenţia Doamnelor / Domnilor PRIMARI
Sufocaţi de competenţele transmise la nivel local, neînsoţite de resurse financiare, constatam că guvernul ne spune: „Reformă DA, dar fără resurse. Reformă în oraşe doar pe banii, timpul sau nervii cetăţenilor din oraşele mici.”
Asociația Orașelor din România constată cu îngrijorare că dialogul cu autorităţile administraţiei publice locale este unul selectiv şi consideră neproductivă o astfel de abordare. Lipsa disponibilităţii pentru un dialog real a autorităţilor centrale cu toate structurile asociative ale unităţilor administrativ-teritoriale: Asociaţia Comunelor din România (ACoR), Asociaţia Oraşelor din România (AOR) şi Asociaţia Municipiilor din România (AMR) şi lipsa de receptivitate pentru găsirea unor soluţii care să rezolve măcar parţial gravele probleme cu care se confruntă autoriţăţile administraţiei publice locale, puse în situaţia de a nu-şi îndeplini atribuţiile prin subdimensionarea resurselor financiare pe care le au la dispoziţie, fac ca promisiunile discutate la diverse evenimente şi neduse la îndeplinire să arate că suntem departe de soluţiile optime necesare rezolvării problemelor noastre.
Asociația Orașelor din România (AOR) reînnoieşte apelul către toţi primarii din România, indiferent de culoarea politică, să-şi convingă parlamentarii care îi reprezintă să nu susţină proiectul Legii bugetului de stat pe 2018 în forma prezentată de Guvern.
Primarii trebuie să le ceară tuturor parlamentarilor să voteze, în plenul Parlamentului, Legea bugetului de stat pe 2018 cu amendamentele AOR însuşite şi depuse de către PSD, PNL şi PMP, în conţinut identic, la comisiile de buget şi finanţe din cele două camere, amendamente care sunt apropiate de conţinutul celor depuse de UDMR şi a celor depuse de USR.