Asociația Orașelor din România (AOR) invită primarii de oraşe miercuri, 16.01.2019, începând cu orele 11.00, la un atelier de lucru care se va desfăşura la Phoenicia Grand Hotel Bucureşti, blvd. Alexandru Serbanescu, nr. 87, sector 1, având drept temă: accesarea și implementarea proiectelor finanțate din Programul Operațional Regional.
Evenimentul doreşte să pună la aceaşi masă reprezentanţii beneficiarilor şi Autoritatea de Management a P.O.R., pentru o dezbatere transparentă a dificultăţilor avute în accesarea, respectiv implementarea proiectelor.
Primarii pot fi însoţiţi de angajaţii din primărie care au responsabilităţi privind accesarea şi implementarea proiectelor cu finanţare din fonduri europene.
La acest atelier de lucru, din partea AM POR, a fost invitată doamna Luminiţa Zezeanu, director general, şi alţi experţi AM POR.
Detalii in corespondenta dvs electronica
https://aor.ro
Atelier de lucru: „Accesarea și implementarea proiectelor finanțate din Programul Operațional Regional” – 16.01.2019
87