Asociația Orașelor din România (AOR) a continuat seria videoconferințelor care fac legătura dintre autoritățile locale și cele centrale, partenerii tradiționali de dialog, iar marți, 19 mai 2020, prin intermediul platformei de streaming, peste 30 de reprezentanţi ai oraşelor membre AOR au luat parte la întâlnirea cu ministrul Fondurilor Europene, dl. Ioan Marcel Boloș.
La propunerea conducerii Asociației Orașelor din România de susținere de către bugetul de stat a cheltuielilor de cofinanțare aferente proiectelor cu finanțare europeană, respectiv a cheltuielilor neeligibile din aceste proiecte, ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș a declarat că „suntem interesați de susținerea autorităților locale care implementează proiecte din fonduri nerambursabile și, ca atare, voi studia această propunere. Sunt autorități locale care întâmpină probleme legate de cofinanțare și va trebui să identificăm pârghii de sprijin, poate chiar creșterea contribuției de la bugetul de stat, care pentru cazuri bine fundamentate poate crește până la 15%”.
Dezbaterea cu ministrul Boloș, moderată de dl. președinte executiv Ionel Chiriță și de dna. Florica Gabriela Tulbure, prim-vicepreședinte AOR și primarul orașului Seini, a fost axată pe problemele principale pe care autoritățile locale le au în această perioadă, fie că este vorba de starea de urgență sau de alertă.
122
postarea anterioară
Comunicat 12.05.2020
postarea următoare