La eveniment au participat reprezentanti ai UAT-urilor si ONG-urilor din orasele: Comanesti, Dolhasca, Stefanesti, Liteni, Siret, Bucecea, Saveni, Gura Humorului.
Proiectul este finantat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă, cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă și se desfășoară pe o perioadă de 14 luni (23 mai 2018 – 22 iulie 2019), la nivel național. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea capacității organizațiilor neguvernamentale de a realiza parteneriate sociale viabile și durabile cu autoritățile publice locale și de a propune politici publice alternative în beneficiul cetățenilor. Dezbaterile regionale sunt organizate în cadrul subactivității 9.1 și au rolul de a aduce laolaltă reprezentanții grupului țintă și ai autorităților publice pentru a discuta propunerea de imbunatatire a politicii publice a Legii 350/2005 si a kit-ului de proceduri de cooperare interinstituțională ONG – APL.
Obiectivele principale de dezbatere:
– prezentarea propunerii de imbunatatire a politicii publice a Legii 350/2005;
– propunerea de kit de proceduri de cooperare interinstitutionala ONG-APL;
– promovarea construcției unei societăți civile organizate la nivel național, importanța fiind acordată aspectelor de autonomie, reprezentativitate și recunoaștere a personalității juridice;
– promovarea participării societății civile organizate la orientarea politică, socială și economică a României, opțiunile acestora reprezentând un input valoros pentru deciziile de diferite naturi ale instituțiilor statului.
Urmatoarele dezbateri vor avea loc la finaul lunii mai, la Sinaia si Predeal, si inceputul lunii iunie, la Navodari.