Principalele solicitări ale delegaţiei AOR s-au axat pe proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2022, precum și pe accesarea fondurilor prin PNRR și celelalte programe de dezvoltare naționale.
Președintele AOR a atras atenția asupra creșterii prețurilor materialelor de construcții și a operaționalizării OUG 156/2020, solicitând Guvernului să contribuie la cofinanțarea proiectelor, atât pentru actualul exercițiu financiar, cât și pentru cel viitor. De asemenea, este necesară elaborarea şi aprobarea unei Ordonanţe de urgenţă privind asigurarea sumelor necesare cofinanţării cheltuielilor eligibile şi a celor neeligibile pentru proiectele cu finanţare din fonduri nerambursabile, pentru exerciţiul bugetar 2021–2027 al Uniunii Europene.
Alocarea sumelor în toate componentele din PNRR trebuie să se facă ţinând cont atât de numărul de locuitori ai oraşului, în întregimea sa, cât şi de numărul de locuitori deserviţi prin serviciile publice organizate, gestionate şi cofinanţate.
AOR susține semnarea unui parteneriat cu Guvernul pentru participarea AOR în grupurile de lucru care vor redacta documentațiile pentru reformele şi investiţiile care privesc administraţia publică locală.
Prim-vicepreședintele AOR, Daniel Nicolaș, a solicitat clarificarea situației juridice și transferarea imobilelor neutilizate de la nivel local aflate în proprietatea Ministerelor/autorităţilor centrale (precum clădirile fostelor cinematografe, terenuri, drumuri forestiere) pentru a fi modernizate prin PNRR și celelalte programe naționale de dezvoltare.
Vicepreședintele AOR, doamna Aurelia Fedorca, a atras atenția asupra respectării principiului „politică națională, buget național”. Orice politică națională trebuie sa fie cuprinsă în bugetul de stat.
Cuprinderea în Legea bugetului de stat pe anul 2022 a sumelor necesare finalizării proiectelor care intră sub incidența programelor guvernamentale (PNI „Anghel Saligny”, PNDL I şi II, CNI, ANL şi alte programe în derulare) a fost solicitarea exprimată de către primarul orașului Bolintin-Vale, dl Daniel Trăistaru.
O altă solicitare a AOR a venit din partea primarului orașului Gătaia, Raul Cozarov, care a vizat constituirea, începând cu anul 2022, a unui „Fond de creditare nerambursabilă” pentru unitățile administrativ-teritoriale, în vederea asigurării contribuției proprii a acestora la proiectele finațate din fonduri externe nerambursabile admise la finanțare.
Viorel Miron, primarul orașului Comănești, a cerut simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene și a cofinanțărilor.
Președintele executiv al AOR, Ionel Chiriță, a atras atenția asupra UAT-urilor care organizează şi asigură funcţionarea unor servicii publice de diversitate, mărime şi complexitate sporite, pentru un areal mai mare decât orașul în sine (licee, spitale, creşe; servicii de evidenţă informatizată a persoanei, centre permanente pentru persoane în vârstă, poliţie locală ş.a.), fiind necesară suplimentarea cu fonduri prin alocarea de sume din TVA cu destinaţie specială în valoare de 200 lei/locuitor/an.
Prim-ministrul Nicolae Ionel Ciucă şi-a manifestat toată deschiderea pentru rezolvarea problemelor semnalate şi a garantat că va continua seria întâlnirilor periodice cu reprezentanţii AOR.
La discuții au participat și domnii Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor, și Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Din delegaţia AOR au făcut parte:
- Preşedintele Adrian Teban, primar al orașului Cugir;
- Prim-vicepreședintele Daniel Nicolaș, primar al orașului Odobești;
- Aurelia Fedorca, Vicepreședinte Regiunea 6 și primar al orașului Negrești-Oaș;
- Viorel Miron, primar al orașului Comănești;
- Daniel Trăistaru, primar al orașului Bolintin-Vale;
- Raul Cozarov, primar al orașului Gătaia;
- Preşedintele executiv, Ionel Chiriţă;
- Directorul executiv, Alexandru Petrovici.