Asociația Orașelor din România (AOR) continuă să desfăşoare acţiuni menite să vină în sprijinul tuturor oraşelor şi al primarilor acestora, reprezentând interesele oraşelor membre, a celor care şi-au plătit cotizaţia şi a celor care nu şi-au plătit-o, dar şi a celor care – din motive de neînţeles – sunt încă în afara asociaţiei.
AOR a avut un rol de necontestat în realizarea unor amendamente prin care am acţionat în interesul tuturor primarilor de oraşe. Amintim aici:
– amendamentele asociaţiei noastre care au contribuit decisiv la creşterea semnificativă a indemnizaţiei lunare a primarilor de oraşe, cu mult peste ceea ce propusese iniţiatorul actualei legi a salarizării din 2017,
– amendamentele noastre pentru redefinirea incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, cât şi cele prevăzute din Codul Administrativ recent adoptat (vezi: art. 139- privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile, art. 157 – privind delegarea atribuţiilor primarului, art. 210- privind indemnizaţia pentru limită de vârstă pentru primar şi viceprimar, art. 240- privind răspunderea aferentă actelor administrative)
În perioada imediat următoare, vom avea de susţinut măsurile propuse de AOR pentru a putea evita falimentul celor mai multe dintre unități administrativ-teritoriale cu statut de oraș. Aceste măsuri propuse de AOR au fost transmise către ministrul finanţelor publice, dl. Eugen Orlando Teodorovici.
Pentru creşterea performanţei administraţiei publice din oraşe, vă rugăm să susţineţi întotdeauna demersurile făcute de Asociaţia Oraşelor din România.