Revoltă printre primarii de oraşe faţă de „revoluţia fiscală” a Guvernului Tudose. 217 primari de oraşe din România, reuniţi în Asociaţia Oraşelor, …
Financiar
- AdministrativFinanciar
Informare asupra aplicării Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
În vederea aplicării prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017privind salarizarea personalului plătit din fonduri publiceLA NIVELUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALEtrebuie avute în vedere.Relatii prin Ionel …
- AdministrativFinanciarMediatic
Reformă DA, dar NU pe banii, timpul sau nervii cetățenilor din orașele mici
Asociația Orașelor din România (AOR) consideră că pentru a ajunge la o prosperitate acceptabilă pentru toți cetățenii țării și pentru realizarea unui …
Marți, 25 aprilie 2017, o delegație formată din 7 reprezentanți ai Asociației Orașelor din România a participat la întâlnirea cu conducerea Curții …
- AdministrativFinanciarPropuneri AOR
Solicitările AOR asupra Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
Având la bază considerentele şi argumentele expuse in documentul cu nr. 647/12.04.2017 ”Punct de vedere al AOR referitor la PROIECTUL LEGII – …
- AdministrativFinanciarPropuneri AOR
Scrisoare publică referiotoare la Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
Excelenţei Sale Nicolae-Liviu Dragnea, Preşedintele Camerei Deputaţilor,Excelenţei Sale Călin Anton Constantin Popescu-Tăriceanu, Preşedintele Senatului,Excelenţei Sale Sorin Grindeanu, Prim-Ministrul României,Doamnei Sevil Shhaideh, Viceprim-Ministru, …
- AdministrativFinanciarPropuneri AOR
Adresă către Guvernul României privind Legea salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice
Constatând că aleşii locali s-au confruntat în cea mai mare parte a timpului cu o lipsă de atenţie din partea partenerilor de …
- AdministrativFinanciarPropuneri AOR
Propunere AOR în parteneriat cu AEXA pentru îmbunătățirea legislației privind achizițiile publice
Asociația Orașelor din România (AOR) în parteneriat cu Asociația Experților în Achiziții Publice (AEXA) a efectuat în ultimele trei luni un amplu …
- AdministrativFinanciarLegislativ
Salarizarea personalului plătit din fonduri publice: Precizările Deciziei nr. 23/2016 a ÎCCJ şi a Deciziei nr. 794/2016 a CC
În Monitorul Oficial nr. 1029, la data de 21 decembrie 2016, a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 referitoare la excepţia …
- AdministrativFinanciarPropuneri AOR
Punct de vedere AOR referitor la alocările directe pentru bugetele locale şi la mecanismul echilibrării prin sume din cote şi sume defalcate pentru 2017
Îngrijorată de dialogul formal şi de impunerea în anii anteriori de către Ministerul Finanţelor Publice a unor mecanisme de echilibrare care pun …