Pornind de la nevoiele reale ale orașelor mici și mijlocii identificate de către AOR, principalele teme de discuție s-au axat pe oportunitățile orașelor mici și mijlocii pe programul național de investiții Anghel Saligny, accesarea fondurilor europene prin PNRR și POR, dar și pe alte subiecte de interes pentru susținerea mediului mic urban.
Prezent la lucrările consiliului director, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnul Cseke Attila, a prezentat oportunitățile de finanțare și sumele alocate pentru orașe precum și stadiul procedurilor din cadrul PNRR și Anghel Saligny.
Ministrul a subliniat faptul că se va folosi o procedură simplificată pentru aplicațiile UAT-urilor pentru finanțarea investițiilor.
În ceea ce privește programul Anghel Saligny, domnul ministru a prezentat punctual posibilitățile de accesare a fondurilor pentru racordarea și modernizarea rețelelor de gaze, stadiul pentru apă canal, etc.
Pe PNRR toate proiectele depuse au fost deja evaluate, din care pe valul renovării – eficiență energetică se transmit clarificări, iar pe fondul local vor fi transmise toate clarificările necesare pentru UAT-uri, termenul de răspuns la clarificări fiind de 5 zile. Pe valul renovării se face al doilea apel luna viitoare, deschis tuturor UAT-urilor prin sistem concurențial. De asemenea, vor continua și investițiile pentru creșe.
Pe PNDL plățile merg înainte, iar la rectificare se va suplimenta bugetul.
Pe PNDL 1, cel pornit în 2015, care avea termen de finalizare decembrie 2022, se va prelungi termenul contractelor cu încă 2 ani, daca solicitanții vor cere prelungirea contractului cu 3 luni înainte.
În ceea ce privește normativele de construcții, care sunt neactualizate din anii 90, domnul ministru a precizat că acestea vor fi aduse la zi, inițial pentru spitale, dispensare și grădinițe.
Primarii de orașe au solicitat sprijin din partea Guvernului pentru asigurarea cofinanțării proiectelor derulate de comunitățile locale, în contextul în care costurile sunt in continuă creștere.
De asemenea, au cerut respectarea principiului coeziunii pentru dezvoltarea unitară a UAT-urilor; decontarea mai rapidă pe proiecte europene, decontarea costurilor de utilizare în cazul creșelor etc.
Președintele executiv al AOR a cerut minstrului sprijin pentru planul urbanistic general, iar AOR să fie parte a conceperii legislației în momentul realizării ei.
În ceea ce privește reforma codului administrativ, AOR a prezentat diverse amendamente și a cerut respectarea principiului politică națională – buget național, prin transferul de resurse financiare din unele venituri ale bugetului de stat către UAT-uri.
Referitor la Codul Finanțelor Publice, pentru stabilirea impozitelor imobilelor în noile condiții, AOR cere realizarea unei grile clare în acest sens și a solicitat o întâlnire de urgență cu Ministerul de Finanțe pentru discuții în vederea realizării unei baze de date de actualizare a impozitării până în 2025.
Doamna Carmen Moraru, Secretar de Stat la Mministerul Fondurilor Europene (MIPE) a prezentat punctual chestiunile tehnice privind ghidurile de finanțare, eligibilitatea proiectelor pe diverse programe de finanțare, oportunități și axe de finanțare, procedurile de urmat, termene de plată, sume alocate etc.
Doamna secretar a afirmat faptul că se dorește deschiderea tuturor programelor operaționale până la finalul acestui an.
Președintele AOR a cerut ca pe POR-urile viitoare, să fie susținută inclusiv infrastructura orașelor sub 50.000 locuitori pentru modernizarea de drumuri mixte, privind transportul public împreună cu automobile private.
Prezent la lucrările CD, Domnul Adrian Veștea, președintele UNCJR, a salutat colaborarea fructuoasă cu AOR, precizând că doar lucrând împreună se pot atinge obiectivele comune ale orașelor și a consiliilor județene.
AOR mulțumește domnului Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari și domnului Liviu Negoiță, primarul orașului Cernavodă pentru implicarea acestora în organizarea cu succes a CD.
La consiliul director au participat membrii CD AOR, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Cseke Attila; – D-na Carmen Moraru, Secretar de stat la Mministerul Fondurilor Europene (MIPE), Domnul Adrian Veștea, președintele UNCJR.
Domniile lor au discutat și au răspuns tuturor întrebărilor punctuale ale primarilor.