Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) împreună cu cele 4 structuri asociative ale autorităților administrației publice locale (Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Asociația Municipiilor din România (AMR), Asociația Orașelor din România (AOR) și Asociația Comunelor din România (ACoR)) a implementat proiectul Consolidarea cooperării dintre Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și structurile asociative ale autorităților administrației publice locale, cod SIPOCA 750.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European (FSE), încadrându-se în Axa prioritară 1: „Administrație publică și sistem judiciar eficiente” a Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020 și a avut ca scop consolidarea capacității administrative a autorităților administratei publice centrale și locale în vederea optimizării procesului de consultare.
Durata proiectului este de 36 de luni (02 decembrie 2020 – 29 decembrie 2023).
MDLPA, în calitate de lider de proiect, și partenerii săi (UNCJR, (AMR), (AOR) și (ACoR)) au prezentat scopul, activitățile implementate și rezultatele obținute în cadrul proiectului.
Obiectivele proiectului au constat în:
sistematizarea cadrului normativ și îmbunătățirea acestuia în vederea optimizării procesului de consultare/decizional;
creșterea capacității administrative a MDLPA pentru perfecționarea procesului de comunicare și consultare;
dezvoltarea abilităților și a cunoștințelor personalului din autoritățile și instituțiile publice centrale privind dezvoltarea dialogului cu structurile asociative ale autorităților administrației publice locale.
Prin implementarea activităților prevăzute în proiect se urmărește obținerea următoarelor rezultate:
optimizarea procesului de consultare/decizional prin îmbunătățirea reglementărilor;
dezvoltarea și implementarea de metode și instrumente de coordonare, cooperare și consultare între actorii relevanți în cadrul și între nivelurile administrative;
creșterea capacității administrative a MDLPA și a structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale de a aplica unitar legislația și de a soluționa corespunzător problemele intervenite în domeniile de competență;
realizarea de analize, studii în vederea identificării și dezvoltării de mecanisme și instrumente de îmbunătățire a proceselor decizionale;
dezvoltarea abilităților și a cunoștințelor personalului din autoritățile și instituțiile publice (inclusiv a factorilor de decizie la nivel politic) privind dezvoltarea dialogului cu structurile asociative ale autorităților administrației publice locale (10 persoane instruite în domeniul comunicării inter și intraininstituționale).