Am aflat că şi pentru anul 2016 ni se pregăteşte o păcaleală la echilibrarea bugetelor locale, faţă de care, în numele AOR, am reacţionat prompt, transmiţând un punct de vedere domnului Prim-ministru Dacian Cioloş, domnului Viceprim-ministru Vasile Dâncu şi doamnei Ministru Anca Dragu Paliu, solicitând o repartizare a sumelor de echilibrare care să reflecte corect mărimea UAT ca număr de locuitori şi suprafaţă, dar şi pentru susţinerea financiară a serviciilor publice diferite ca diversitate şi complexitate pe care oraşele şi municipiile le organizează şi susţin din bugetele proprii, atât pentru cetăţenii proprii, cât şi pentru cei din comunele limitrofe (licee, scoli postliceale si alte scoli de pregătire profesională; spitale generale sau secţii-spital, maternități, dispensare, policlinici, staţii de salvare, farmacii; judecătorii, parchete, tribunale, notariate; creşe, centre de zi pentru copii, cămine de bătrâni, agenții de ocuparea forței de muncă, și alte instituții cu caracter social; case de cultură, cinematografe, biblioteci publice, muzee, săli de expoziţii, cluburi; supermarketuri, magazine universale şi magazine specializate, piețe agroalimentare; bănci, instituţii de credit şi societăţi de asigurare, trezorerii, administrații fiscale, servicii de protecţie a mediului, gropi ecologice sau staţii de transfer, reţele de alimentare cu apă, sisteme de canalizare, staţii de epurare, servicii de furnizare agent termic şi apă caldă; servicii de transport și comunicaţii, autogări, gări; sedii de poliţie şi de jandarmerie, poliţie locală ș.a.), precum şi a altor criterii semnificative (lungimea drumurilor locale, a reţelelor de apă şi canalizare, a reţelelor de iluminat public, a gradului de colectare a impozitelor şi taxelor locale; a sumelor necesare pentru cofinanţarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă ș.a.).
Bugetul pentru anul 2016 se anunță a fi derizoriu la adresa orașelor mici
85